DESPRE PROIECTELE CLUBULUI
ADC România s-a închegat dintr-o iniţiativă plurală.
Faţă de multe alte organizaţii cu un mit fondator reprezentat de o persoană, ADC România s-a închegat dintr-o iniţiativă plurală. În 2007, anul de dinaintea debutului crizei economice, când agenţiile de publicitate rulau în cerc inchis şi de mult timp aceleaşi talente – fenomen cauzat de lipsa unei pepiniere autorizate, Liviu David şi Adrian Boţan s-au gândit să înfiinţeze o şcoală de creaţie publicitară. Gândul lor şi efortul diplomatic-organizatoric al lui Andrei Borţun au coalizat alţi 11 directori de creaţie: Andrei Cohn, Bogdan Naumovici, Carmen Tiderle, Costin Popescu (Pilă), Dan Moldovan (Pilu), Dorian Pascuci, Ema Prisca, Octav Gheorghe, Sorin Trâncă, Şerban Alexandrescu şi Valentin Suciu. Platforma utilizată pentru proiectul comun al celor 14 a fost cea oferită de ADC Europe, cei 14 devenind membri fondatori ai organizaţiei locale. Cea dintâi ediţie a Şcolii de Creaţie ADC*RO parcurgea în numai două luni, cel mai scurt drum, probabil, de la proiect la instituţie. Toţi membrii fondatori au contribuit pro bono cu timp şi energie la ridicarea primei instituţii de formare de oameni de creaţie, realizată de către profesionişti. În cele 11 ediţii desfăşurate până în 2019, în Şcoala ADC*RO au primit educaţie publicitară peste 600 de studenţi, din care aproximativ 50% lucrează în agenţii de publicitate. |